De Dragobete – Un soi de colaj cu dragoste

PURITATEA ÎN IUBIRE

Ei bine, am descoperit această puritate. Daaa!!!

Am descoperit-o la… peşti 😛 Ea depune icre, el depune lapţi. În afara corpului. Adică fără păcat trupesc! :mrgreen: Iubire pură, ca apa limpede de izvor!


 

DOR

Te simt ori de câte ori mă smulg din gânduri contrare: mi te scurgi întreg prin vene, ca un sărut gravat pe aripi de fluture. Apoi pluteşti pe undele zbuciumate dintr-o cameră – auricul? ventricul? – a  inimii mele, o lebădă neagră pe ale cărei aripi am scris, cu cretă albă, cuvinte ce se doresc molipsitoare: mi-e dor de vremea când secai atât de lesne mările dintre noi doi!


 

„CREŞTEŢI ŞI VĂ ÎNMULŢIŢI”

Uneori, când vuia vântul strecurându-se pe sub uşi, mi se părea că pâlpâirea lumânărilor are ceva bizar de omenesc, o lene şovăielnică şi, în acelaşi timp, o sete de viaţă lantentă, vag întrezărită în graţia cu care călătoresc pe sub arcada nopţii umbrele ce iniţiază un soi de preludiu, o arvună lascivă… Şi eram gata să pun rămăşag cu o lume întreagă c-o să-mi baţi la geam, că, alungând acel arbitru searbăd care este raţiunea zidită pe prejudecăţi şi pe predici, o să-ţi abandonezi în chilie rasa aspră, venind să jertfeşti câteva ore pe altarul pasiunii care duce mai departe omenirea.  Căci până şi-n cărţile voastre sfinte scrie „creşteţi şi vă înmulţiţi”, nu-i aşa?


 

POVESTE DE IUBIRE

Era cocon boieresc, un organism obţinut printr-o distilare îndelungată a sângelui, nedeprins să se descurce fără un puhoi de slugi. Avea cine să-i ţină oglinda în faţa ochilor când voia să se privească stând în vârful patului, cine să-i încălzească aşternuturile, aducându-le la temperatura trupului, cine să-i scoată oricât de multe bomboane din foiţele lor de staniol şi oricât de mulţi sâmburi din măsline, cine să-i întoarcă pagini după pagini când citea o carte, cine să-i pună plasturi pe cele mai neînsemnate zgârieturi… Şi a avut cine să-i şteargă fiecare lacrimă când plângea strângând în pumn cu şirag de mărgele, singurul obiect uitat de nevasta care-l părăsise după ce avusese cine s-o iubească în locul lui, cu toată vigoarea unui coate-goale deprins să se bizuie numai pe sine însuşi…


 

OGLINDA VRĂJITOAREI

A pus o droaie de slugi să frece oglinda, dându-i acel luciu trebuitor pentru o distilare desăvârşită a luminii – până la puritatea unor sâmburi de lacrimă încă neîncolţiţi în suflet –, şi abia apoi s-a dezghiocat din aşternuturi, a simţit temperatura camerei îmbrăţişând-o ca un cocon de mătase răcoroasă, a numărat treisprezece plasturi de gheaţă dantelată de pe ferestre, a-ntors treisprezece pagini din cartea cea mai veche, reamintindu-şi  toate cele treisprezece descântece, şi a privit îndelung, neclintită, imaginea reflectată a trupului ei tânăr şi gol – pentru a sparge într-un târziu cu lovituri înverşunate de pumn cristalul, împestriţând cu mărgele de sânge strălucirea de staniol opac pe care-o căpătase în clipa când s-ar fi cuvenit să-i înfăţişeze ursitul…


 

UMBRA UNEI IUBIRI

Inima lui e o gară, un loc potrivit pentru început şi pentru sfârşit. Unul şi acelaşi loc, în două capete de spirală pe care li s-a-nşirat iubirea, moment după moment, strâmbând-o, aducând-o de unde a plecat. La început au savurat muzica sferelor. La sfârşit a bătut în tobe războiul. La început i-a zâmbit cu ochi azurii, de păpuşă inocentă. La sfârşit a fugit cu crivăţul în plete de harpie, fluturându-le peste sufletul lui zbuciumul umbrelor. Au fost de-ajuns zece paşi ca să se piardă în zbuciumul lumii. Nu i-a rămas decât poza ei. Pe telefon. O biată imagine digitală. Ca o umbră fără trup. Umbra unei iubiri.


 

URME

Am aspirat praful în care se conturase urma piciorului tău gol. Nu îl vedeam şi nu o vedeam, dar o simţeam ca pe un vis de covor roşu, culoarea buzelor tale. Lor le-am spălat urma de pe pahar. Nu o vedeam, dar o simţeam ca pe un vis de cristal tulburat de şampanie efervescentă, ca trupul meu sub urmele palmelor tale. Pe cea de pe obraz am mânjit-o cu o lacrimă culeasă pe un vârf de deget, apoi am lăsat duşul s-o trimită, laolaltă cu toate suratele ei rămase asupra mea, pe apa sâmbetei. Nu le vedeam, dar le simţeam ca pe un vis de tâlhar, mai puţin demn de tine decât perna pe care ţi-ai lăsat urma obrazului. Pe ea am înecat-o în maşina de spălat. Nu o vedeam, dar o simţeam ca pe un vis impregnat în carne, aidoma urmei mele ascunse în tine. Nu o vedeam şi nu o vedeai, dar ai plecat cu ea. Şi-aş vrea să te-ntorci când o s-o vezi, când o să-şi lase urma foamei şi a setei pe sfârcurile tale…


Anunțuri

4 comentarii

  1. […] de a descoperi că vienela.ro este un blog plin de iubire. Ideea de a aduna într-un articol un soi de colaj cu dragoste îi aparține. Eu doar am căutat pe blogul meu, în chiar ziua de Dragobete, cuvintele iubire și […]

    Apreciat de 1 persoană

  2. […] alte câteva mostre aici […]

    Apreciază

  3. Mi-a placut colajul! O idee inspirata de Dragobete!
    O seara frumoasa! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulţumesc. 🙂
      Seară frumoasă!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: